mi-e trupul greu
de-atitea ore petrecute impreuna
si sunt incinsa de sarutul tau din urma.
ma dor cuvintele
ca si privirea ta ascunsa
si-mi mor saruturile
pe gura ta inchisa.
nu spui nimic
si doar printr-o privire
as fi putut sa inteleg
ca nu-ti sunt iar o alta amagire,
ca nu-ti mai sunt iubita
cea demult cazuta
pe baricada luptei de stejar.
as fi putut sa inteleg
ca-s doar o ancora inlantuita,
uitata-n port,la mare
gasita de Orfeu
si-n mina ta as fi
scinteie de racheta
si floare arsa-scrum de luminare.
sa-mi vind ultima suflare
in ultimul cuvint,
iar curcubeul mindru mi-e martor mut
ca n-am mai fost ce sunt,
ca am ajuns sa fiu dintr-o epava,
un nufar alb pe ape de mormint.
am fost...
dar ce n-am fost...
si totusi am gasit puterea
de-a innota in ape de clestar,
in viata toata irosita,
nemingiiata
de miini pline de har,
si clipe
mai trecatoare-inca-
decit cumplitul val.
acum privesti...
acum ...te uiti...
si te gindesti la palma-nchisa
pe urma mea..
si iarasi stai si ma privesti
dar uiti...o! uiti
ca-s doar <femeie>
-adevarat-
o ratacita-n viata ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu